Dragă Mirel Matyas,
https://www.facebook.com/groups/1751411108429263/permalink/2615378275365871/
Observațiile tale cu privire la pictura „Ciclului Pătimirilor lui Hristos” din bisericile satelor Cehei și Zalnoc (Județul Sălaj) ne oferă prilejul de a rememora istoria „Chipului nefăcut de mână a lui Hristos” (Mandylion) și deschid căi de cercetare privitor la felul cum imaginarul popular combină elemente simbolice, probabil din dorința de a puncta evenimente din calendar, dar fără legătură cu sursele evenimentului.
Compozițiile surprinse fotografic de tine reprezintă într-adevăr momentul întipăririi prosopului (mahramei) cu chipul Mântuitorului Hristos. Faptul că acest moment este plasat pe Drumul Crucii, face trimitere la legenda Sfintei Veronica. Apariția unui bărbat în locul pioasei femei intrigă. Faptul că bărbatul are și nume (Sfântul Mucenic Diomid) explică conjunctural situația, pentru că acest sfânt e pomenit pe 16 august, ziua în care se pomenește „Aducerea Chipului nefăcut de mână a lui Hristos de la Edesa la Constantinopol”. Istoric vorbind, Sfântul Diomid pare a fi total în afara istoriei „întipăririi Chipului”, indiferent de sursa la care am face apel.
Să începem cu „Legenda Sfintei Veronica”. Această legendă s-a născut în mediile occidentale și face carieră frumoasă/pioasă până astăzi. Iată ce spune Enciclopedia Catolică din 1913 despre această legendă: „Credința în existența unor imagini autentice ale lui Hristos este legată de vechea legendă a regelui Abgar din Edessa și de scrierea apocrifă cunoscută sub numele de Mors Pilati (Moartea lui Pilat). Pentru a o deosebi, la Roma, cea mai veche și cea mai cunoscută dintre aceste reprezentări era numită vera icon (imaginea autentică), ceea ce a devenit în limbajul comun Veronica… Treptat, imaginația populară a confundat acest cuvânt cu numele unei persoane și s-au născut mai multe legende, care diferă de la o țară la alta”. (citat după Vasile Manea, Icoana lui Hristos cea nefăcută de mână, editura Patmos, Cluj-Napoca, 2011, pp.15-16, lucrare pe care mă voi baza în continuare în răspunsul meu și pe care o recomand pentru aprofundarea temei). Prin urmare, faptul că Veronica „dispare” în bisericile sălăjene din Ciclul Pătimirilor lui Hristos pare o reparație critică a istoriei întipăririi. Sfânta Veronica, chiar dacă e pomenită în calendar pe data de 12 iulie, e asociată cu o femeie vindecată de Hristos și doar în plan secund se amintește că: „Potrivit unei tradiții apusene, Sfânta Veronica (Berenice) este acea femeie care a șters cu o mahrama fața îndurerată a lui Iisus Hristos, pe când Acesta era dus spre Golgota.” (https://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfanta-veronica-125462.html)
Dacă este să ne raportăm la sursele consacrate științific ale istoriei întipăririi, atunci aceste surse fac trimitere la istoria regelui Abgar al Edesei (au fost mai mulți regi Abgar la Edesa în secolul I), rege care a fost contemporan cu Hristos. Fiind bolnav grav (unii spun că de lepră) a trimis pe șeful arhivelor sale, care era și pictor, în Palestina pentru (1) a chema pe Hristos la Edessa sau (2) a picta Chipul lui Hristos și a aduce acea imagine la Edessa. În unele surse slujitorul trimis de Abgar se numește Anania, în altele Hanan (care pare o traducere a lui Anania). Mântuitorul Hristos ar fi remarcat intenția mesagerului lui Abgar și atunci i-ar fi dăruit Întipăritura Chipului Său pe pânză, întipăritură care a ajuns la Edessa și a adus vindecare regelui Abgar. Prin urmare, dacă este să ne întoarcem la picturile din Sălaj, personajul masculin se justifică din prisma diferitelor surse ale Legendei lui Abgar.
Asocierea cu Sfântul Diomid este însă conjuncturală. Diomid a trăit în secolul al IV-lea, perioadă din care nu ne-au parvenit surse privitoare la Chipul cel nefăcut de mână. Pur și simplu, nu avem dovezi că în acea perioadă fusese popularizată această minune. Diomid a fost martirizat în timpul lui Dioclețian (284-305) cel mai probabil în data de 16 august. Atunci când bizantinii au adus Chipul cel nefăcut de mână în Constantinopol, procesiunea solemnă de resacralizare a Cetății a fost în data de 15 august, la praznicul Adormirii Maicii Domnului. Pomenirea acestei procesiuni a fost fixată în data de 16 august și iată cum, evenimentul a fost asociat cu Sfântul Diomid.
Nu o să aflăm vreodată ce a gândit zugravul bisericilor din Sălaj. Acest motiv simbolic prezent astăzi la Cehei și Zalnoc poate fi însă un punct de plecare pentru studii în istoria artei (E ușor de verificat traseul urmat de exponenții acestui curent cultural, urmărind această combinație de simboluri. Să nu mire pe nimeni dacă se va descoperi un traseu ce merge până în Ucraina și Polonia.), istoria mentalităților și iconografie liturgică.
https://www.facebook.com/matyasmirel
https://www.facebook.com/groups/1751411108429263/
https://www.rct.uk/collection/403934/icon-of-the-mandylion-of-edessa
http://unamsanctamcatholicam.blogspot.com/2011/06/mandylion.html
Dileme catehetice 
aprilie 21, 2020 at 12:52 pm
Multumesc parinte Gabriel Herea pentru raspunsul avizat! Legat de legenda cu regele Abgar V al Edesei, am gasit o sursa (catolica?) Care face trimitere la Eusebiu episcopul Cezareei. Acesta a scris Historiae Eclessiasticae in care aminteste ca a gasit la Edesa presupuse epistole intre Isus si Abgar, mesagerul acestora fiind apostolul Thadeus. Sigur, textul e considerat apocrif si nu vreau sa-i dau mai multa credibilitate decat il are. Pe de alta parte, presupusa religva crestina – mandylion-ul sau mahrama, ar putea fi aceea de la Mantoppello din Italia? Sunt cateva surse care indica faptul ca intre Velo Santo de la Mantoppello, Giulgiul de la Torino si o alta religva de la Oviedo (Spania) ar fi o potrivire aproape perfecta. Aduc in discutie aceste ipoteze doar pentru a vedea posibilele ramificatii ale problemei. Raman la convingerea ca zugravul celor doua biserici (posibil Nichita) a vrut sa faca legatura intre sarbatoritii zilei de 16 august din calendarul Bisericilor Rasaritene.
ApreciazăApreciază