Anul acesta iarna s-a hotărât foarte târziu să se retragă. Când vremea a părut că îngăduie lucrul pământului, oamenii din sat au pornit la câmp. Toată vacanţa de primăvară Bogdan a lucrat împreună cu părinţii şi bunicii săi. Araseră pământul de cu toamnă. Acum au discuit şi au pus în pământ cartofi, porumb, răsaduri de roşii şi de vinete, seminţe de castraveţi, pătrunjel şi fasole, bulbi de ceapă. Bunicul a tăiat doi copaci ce se uscaseră şi Bogdan a plantat în locul lor un piersic şi un cireş. Tare multă muncă.... Şi câtă oboseală... Cu toţii însă erau fericiţi. Grădina era pornită şi dacă Dumnezeu va rândui timpuri bune, în toamnă se va bucura toată familia de roade.

  Duminică, Bogdan a fost la biserică pentru a mulţumi lui Dumnezeu că a ajutat să termine lucrul, iar luni a plecat de dimineaţă la şcoală. Acolo însă, avea să aibă parte de o surpriză nu tocmai plăcută. Banca în care stătea de obicei singur era ocupată de doi colegi care îşi abandonaseră propria lor bancă, situată în spatele clasei. 
  • Marian, aceasta a fost banca mea de foarte multă vreme.
  • Poţi să mai stai şi tu în ultima bancă. Eu un loc perfect pentru un ţăran ca tine, a fost replica lui Marian.
Bogdan s-a îndreptat către singura bancă ce era liberă, şi-a dat ghiozdanul jos de pe umeri şi s-a aşezat. Dar vai...... scaunul rabatabil al băncii s-a dat peste cap şi copilul a căzut sub bancă. Acum a înţeles şi el de ce părăsiseră cei doi colegi banca din spate. Un chiot prelung de râs s-a auzit în întreaga clasă, şi câteva voci au strigat:
  • Ţăranii trebuie să se înveţe să stea pe pământ!
Copilul s-a ridicat încet şi a fixat provizoriu scaunul. La pauză a mers la administratorul şcolii, a luat două şuruburi pe care le-a fixat cu ajutorul unei chei şi a reparat banca. Acei colegi care îl numiseră ţăran se adunau în pauze la uşa clasei pentru a-şi povesti filmele ce la vizionaseră şi jocurile electronice ce le jucau. Ei nu se opreau din a căuta prilej să râdă de Bogdan pentru faptul că îşi pierduse vacanţa muncind. Pentru a nu mai trece prin faţa acestui grup, copilul a preferat să rămână în clasă şi să scrie exerciţii la matematică. Atunci când orele s-au terminat, Bogdan a aşteptat să plece toţi ceilalţi copii şi apoi ieşit din şcoală. Deodată, auzi glasurile băieţilor:
  • Ţăranul e pe câmp, ţăranul e pe câmp.....
Copilul ocoli aleea ce îl ducea prin faţa cântăreţilor, sări un mic gard viu şi ieşind în stradă plecă spre casă. Ochii săi erau plini de lacrimi. În acel grup erau colegi pe care îi ajutase de multe ori să îşi facă temele la matematică sau la fizică. De unde atâta ură?...... şi asta doar pentru că nu a mers cu ei să se joace pe calculator, ci a lucrat alături de părinţi în grădină...

După masă, împreună cu Andrei şi Raluca, Bogdan a mers pe malul râului Precista pentru a culege nişte urzici. Au luat cu ei o sacoşă în plus, pe care au dus-o la Bădiţa Vasile. S-a bucurat moşul de acest semn al primăverii. Ceva însă îi spunea că lui Bogdan nu îi este tocmai bine. 
  • Ce e cu tine măi băiete? Ce ai păţit? Nu aşa eşti tu.
  • Nu am păţit nimic... îngăimă Bogdan un răspuns.
  • Haide Bogdane! Izbucni Raluca. Ia şi spune adevărul. Noi chiar dacă suntem o clasă mai mică am văzut cum s-au comportat astăzi colegii tăi cu tine.
  • Cum s-au comportat?
  • Păi au făcut batjocură de tine, că eşti ţăran, că ai pierdut vacanţa muncind în grădină... cu toţii am văzut, spuse şi Andrei.
Cuvintele celor doi copii au fost suficiente ca bătrânul să înţeleagă drama lui Bogdan. 

- Dragul meu, am văzut de multe ori în viaţa mea oameni leneşi care râdeau de oamenii harnici. Oameni care îşi iroseau timpul cu obiceiuri păcătoase iar apoi căutau prilej să batjocorească pe cei care nu erau ca ei. Asta nu înseamnă că vreunul dintre ei a sfârşit prea bine.

Bădiţa Vasile se ridică de pe pat, merse până la dulapul din partea de răsărit a camerei şi luă de acolo Sfânta Scriptură, o deschise la capitolul 6 din cartea Pildelor şi citi:

Du-te, leneşule, la furnică şi vezi munca ei şi prinde minte!

Ea, care nu are nici mai-mare peste ea, nici îndrumător, nici sfătuitor,

Îşi pregăteşte de cu vară hrana ei şi îşi strânge în seceriş mâncare. Sau mergi la albină şi vezi cât e de harnică şi ce lucrare iscusită săvârşeşte. Munca ei o folosesc spre sănătate şi regii şi oamenii de rând. Ea e iubită şi lăudată de toţi, deşi e slabă în putere, dar e minunată cu iscusinţa.

Până când, leneşule, vei mai sta culcat? Când te vei scula din somnul tău?

“Puţin somn, încă puţină aţipire, puţin să mai stau în pat cu mâinile încrucişate !”

Iată vine sărăcia ca un trecător şi nevoia te prinde ca pe un tâlhar.

Omul de nimic, omul necinstit şi viclean umblă cu minciuna pe buze.

Face cu ochiul, dă din picioare, face semne cu degetele.

În inima lui e vicleşug, pururea se gândeşte la rău şi seamănă gâlceavă.

Pentru aceasta fără de veste va veni peste el prăpădul, nimicit va fi dintr-o dată şi fără leac.”

a consemnat pr. Gabriel Herea, Pătrăuţi

Motto/TITLU DE RUBRICĂ: „dacă cineva nu vrea să lucreze, acela nici să nu mănânce.” II Tesaloniceni 3, 10