Totul a început în toamna anului 2003.

Oxidate în lunile de vară, frunzele pădurii ce domină din înălțime șoseaua principală a comunei Pătrăuți împânzeau cu culorile lor pastelate valea Pătrăucencei. Îmi permiseseră, în sfârșit, să vizitez pentru prima dată parohia pentru care fusesem hirotonit.

O lumină caldă învăluia platoul înalt al bisericii lui Ștefan. Condus fiind de preotul ce îmi preda gestiunea, am înconjurat curtea bisericii, dinspre nord spre sud. Acolo creșteau doi peri falnici, despre a căror calități preotul dorea să îmi vorbească. Numai la pere nu îmi stătea mie gândul atunci. Stresul meu era inventarul bisericii monument istoric: cărți, icoane, obiecte liturgice de care aveam să răspund din acel moment. Credeți-mă că nu e lucru ușor să preiei fără greșeală un inventar parohial.

Parcurgerea cărării de sub peri a avut însă surpriza ei frumoasă: atunci am văzut pentru prima dată masa din piatră. O lespede circulară cu margini neregulate, montată peste un bolovan masiv ce fusese înnobilat, în urma unei ciopliri rudimentare, cu calitatea de picior. De jur împrejur, ca niște scăunele, un șirag circular de bolovani mici.

Deodată, grijile inventarului nefinalizat au fost alungate de atmosfera brâncușiană ce o produsese vizionarea ansamblului lapidar asupra bagajului meu axiologic. Remarcând reacția mea, preotul s-a grăbit să termine para aurie din care mușca, și mi-a adus la cunoștință legenda modernă ce circulă în jurul acestei mese: E punctul de inspirație a lui Constantin Brâncuși, imaginea ce a generat Masa Tăcerii de la Târgul Jiu. Cercetările mele ulterioare nu au putut confirma științific această legendă. Am observat însă că ea circulă destul de bine, pe baza martorilor ce susțin că Brâncuși a vizitat Pătrăuții.

Despre interiorul bisericii nu îmi mai aduc aminte decât senzația de îmbâxeală generată de întunecimea pereților, sentimentul de revoltă generat de prosoapele „nepopulare” agățate de pereți cu ajutorul unor cuie înfipte direct în frescă și sunetul apăsător al unui roi de muște ce făceau naveta între geamurile turlei și geamurile de jos ale bisericii, micile și unicele spații vitrate unde puteau să își depună ouăle. Ce zbatere a generat acest stol de muște în cotidianul săptămânii ce a urmat! Cum o să slujesc acolo Liturghia? Cum pot opri un stol compact de muște să se apropie de Potir? Am rezolvat problema mai ușor decât mă așteptam: am otrăvit sticla geamurilor cu spray de insecte. Aceasta a generat însă mari probleme pălimarului care a fost nevoit să culeagă muște moarte din toate cotloanele bisericii. În mod sigur erau multe peste o mie de muște.

A! Îmi mai aduc aminte ceva despre această primă vizită în biserică. Tocmai avusese loc o înmormântare  și preotul își tot cerea scuze, supărat,  pentru deranjul ce îl lăsase aceasta în biserică. În fapt, supărarea lui venea mai mult din situația ingrată în care fusese pus, de a fi plătit simbolic, cu o sumă mai mică decât cea oferită fiecărui membru din formația de lăutari ce participaseră la înmormântare. Mărturisindu-și nemulțumirea către un confident de-al său, acesta începuse să spună prin sat: „Ei, și părintele … e nemulțumit că a primit mai puțin decât muzicanții. Dar el nu a avut trompetă…”

A fost prima mea întâlnire cu biserica Sfânta Cruce din Pătrăuți.

patrauti
Biserica Sfintei Cruci, la 1919

 (va urma)